Şi-ar fi putut cineva
imagina că asocierea dintre o temă de mare actualitate - ecologia, cu arta
apuseană şi copii, ar putea reprezenta începutul soluţionării unei crize majore
cu care se confruntă societatea noastră în prezent?
Dar mai bine să vă spunem povestea Monicăi (N.Red: Monica
Popescu, președinte AOPISCC – Filiala București),
în care personajele principale sunt Oana, Mara, Matei, Andreea, Ana..., elevi
ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București
cu profesorii lor, Oana Isar, Ilinca Manole, Mariea Petcu Chioibaş iar
personajele secundare artişti, critici de artă, strategi culturali, profesori
universitari, jurnalişti, părinţi...!
“Deşeurile ne sufocă. Cifrele sunt îngrijorătoare. România are
mari probleme în ceea ce privește colectarea selectivă și
reciclarea deşeurilor. În fiecare an țara noastră produce
circa 6 mil. tone de deșeuri și nu știe cum să le gestioneze. România poate primi sancțiuni
aspre din partea forului european”. Vocea Monicăi se face însă prea puţin
auzită. Ce să facă?
Dar dacă i-am pune pe copii să spună aceste lucruri pe limba
lor? Cum? Prin intermediul şi din perspectiva artei şi designului, să transmită
astfel cum simt ei aceste lucruri.
Ideea lansată începe să prindă contur iar lucrurile să se lege:
profesorii sunt nu numai încrezători dar şi entuziaşti, venind cu idei noi,
Muzeul de Artă Apuseană se arată încântat de idee şi se oferă a fi gazda
evenimentului de lansare, apar sponsorii, organisme guvernamentale încep să îşi
exprime interesul, la fel şi media, iar copiii...
Suntem o naţiune bogată. Avem copii minunaţi, numai să ştim să-i
auzim!
Copiii au acceptat imediat şi cu mare entuziasm provocarea,
folosindu-şi din plin talentul, priceperea şi creativitatea cu o dăruire
totală, într-un timp record. Noi, adulţii, în calitate de producători dar şi de
consumatori, ştim că, la ora actuală, un produs nu poate avea succes pe piaţă
decât dacă transmite emoţii, dacă are o poveste în spate.
Ei bine, copiii, poate fără să ştie acest lucru în teorie, l-au
aplicat perfect în practică, au pornit de la idei originale, de la realităţi
crude sau de la observaţii fine şi au clădit în jurul lor poveşti vibrante,
poveşti cu mesaje puternice. Şi-au pus în slujbă întreaga inventivitate şi au
creat opere emoţionante cu mare valoare artistică.
Tristeţe, goliciune, strigăte de durere, de implorare sau de
ajutor, copiii ne-au arătat cum suntem astăzi şi cum vom fi mâine dacă ceva nu
se va schimba. Stop! Spun ei, aşa nu se mai poate. Copiii sunt credibili şi autentici.
Ne-au demonstrat că sunt mai responsabili şi mai maturi decât suntem noi care,
deseori preocupaţi de viaţa de zi cu zi, uităm lucrurile esenţiale. Astfel,
aceşti copii ne-au (re)dat speranţa în viitor.
Câteva povestiri impresionante
“RĂZBOI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ” (BECARJIEFF ELENA-CRISTINA): balena
semnifică toate vietăţile şi poartă pe spatele ei poluarea. Oamenii ajung să
distrugă mediul înconjurător şi, implicit, pe ei înşişi.
“SORROW” ( DUMBALE OANA): singurătate, tristeţe (priviţi ochii
fetei!), natura se luptă din răsputeri cu poluarea. Inspirată din lucrarea lui
Van Gogh cu acelaşi nume.
Aceeaşi temă a singurătăţii dar, de data aceasta şi a disperării
omului şi a naturii se desprinde şi din frumoasa lucrare în ulei realizată de
ANA LUPU.
“PARAKH” - chin în hindusă (MINCU IOANA): în loc de fructe şi
beţe colorate, masculul oferă femelei în perioada de împerechere un plic de
ceai cu gunoaie, singurele lucruri pe care le-a mai putut strânge. (Cât sarcasm
transmis în această lucrare!!!).
"SUPRAVIEŢUIREA" (LOREDANA SLAV): planeta trebuie
salvată pentru ceea ce iubim. Un copil încearcă să-și
salveze ursulețul dintr-un mediu cu aer poluat, cedându-i masca de oxigen, care
îl ține în viață.
“OUL DESTINULUI” (ANDREEA-MIRUNA FILON): lumea în care trăim
este fragilă asemenea cojii de ou iar fiecare fisură se propagă asupra noastră,
asupra esenţei vieţii. Fătul îşi regăseşte echilibrul universal în poziţie de
embrion, ocrotit de pântecul Terrei, însă daunele asupra planetei rănesc acest
prunc numit “Viaţă”.
“O ŞANSĂ VIEŢII” (NICU GABRIELA): Pelicanul, pe cale de
dispariţie, este legat de un lanţ plin de deşeuri. Cum şi cine îl poate dezlega
de acest blestem?
MARA VERHOOGT este ataşată de animalele din junglă – elefanţi,
tigri, lei. Cu cele din pluş s-a jucat când era mică, pe altele le-a cunoscut
din cărţi. Viaţa lor este ameninţată, habitaclul este distrus, palmierii fiind
folosiţi pentru extragerea uleiului.
“DIN NIMIC” (IOANA VALLIMĂRESCU): Ştiţi câte umbrele sunt
aruncate la gunoi în timpul unui an? Din acest nimic rămas dintr-o umbrelă şi
din alte resturi de materiale textile, Ioana a realizat o vestimentaţie trendy,
foarte la modă astăzi.
Cea mai frumoasă poveste: "Sursa de inspiraţie a fustei a
fost cartea "Un Lun Dun" de China Mieville. Lun Dun este o lume paralelă
cu Londra, unde se strâng toate gunoaiele pe care londonezii le aruncă.
Pet-urile au devenit animale de companie, soarele este un rest nociv al
soarelui nostru iar smogul ameninţă aceasta lume sufocată de gunoaie. Umbrelele
stricate sunt spioni între cele două lumi.
Impresionată de imaginile deplorabile ale acestei lumi, m-am hotărât să
refolosesc toate lucrurile stricate în speranţa că nu voi ajunge sa trăiesc
niciodată într-o astfel de lume.
Am transformat o umbrelă stricată (am eliminat un spion!) într-o fustă. Am
decorat-o cu tot ce urma să ajungă la gunoi (nasturi vechi,sparţi; ziare şi foi
volante din reviste vechi, etc). Am pictat "restul" de soare,
personajele din acea lume, aşa cum mi le-am imaginat, pe curajoasa Deeba şi
animalul ei de companie - o cutie de smântana goală.
Sper din tot sufletul sa trăim într-o lume curată şi să fim deştepţi şi
creativi, să reuşim să refolosim toate obiectele care ne-ar putea fi de folos
si pe care acum le aruncăm!" (Ioana Vallimărescu).
“HAOSUL INVIZIBIL” (ALEXANDRA PISALTU): Gunoaiele strivesc un
copil, o frumoasă lucrare grafică.
SIMINIC MATEI este direct şi ferm: “Ce semeni, asta mănânci”,
respectiv ce arunci în apă se regăseşte în farfurie.